3Foto© provincial.mdPolițiștii de frontieră au depistat opt persoane care încercau să pătrundă ilegal pe teritoriul Republicii Moldova
La începutul lunii ianuarie, funcționarii vamali, au depistat opt persoane care intenționau să pătrundă ilegal pe teritoriul R. Moldova prin postul vamal Palanca, acestea fiind ascunse în compartimentul marfar al unui camion, anunță joi, 22 ianuarie, Serviciul Vamal (SV). Trei cetățeni moldoveni implicați au fost reținuți.
Conform SV, persoanele au fost descoperite în timpul controlului vamal al unui camion care, conform actelor prezentate, transporta marfă din Ucraina spre R. Moldova.
„La volanul camionului se afla un cetățean moldovean în vârstă de 44 de ani. În urma analizei de risc, mijlocul de transport a fost direcționat către un control suplimentar, cu aplicarea dispozitivului de scanare. Ulterior, șoferul a încercat să transfere persoanele ascunse într-un al doilea camion, condus de un conațional în vârstă de 43 de ani.