4Foto© zdg.mdPolonia închide ultimul consulat al Rusiei. Reacția Moscovei nu se lasă așteptată
Ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, a anunțat miercuri revocarea acordului privind funcționarea consulatului Federației Ruse din Gdansk (nordul Poloniei), ultimul consulat rus rămas în Polonia, ca represalii pentru recentul sabotaj feroviar, pe care autoritățile de la Varșovia l-au atribuit Rusiei și l-au descris drept “act de terorism de stat”, relatează EFE. Potrivit Reuters, Kremlinul și-a exprimat regretul cu privire la această decizie, transmite stiripesurse.ro.
După închiderea consulatului din Poznan, anul trecut și a consulatului din Cracovia în luna mai a acestui an, consulatul din Gdansk este ultimul consulat rus care încă funcționează în Polonia, rămânând doar ambasada din Varșovia ca unică reprezentare a Rusiei în țară.
Într-un discurs în parlament, Sikorski a clarificat că, în ciuda crizei din relațiile bilaterale, Varșovia “nu intenționează în prezent să rupă relațiile diplomatice” cu Moscova.