Polonia intenționează să desfășoare circa 10 mii de soldați la frontiera cu Belarus
, 9 știri, 4 vizualizări
Polonia are în vedere să desfășoare circa 10.000 de soldați, cu titlu de "descurajare", la frontiera sa de est cu Belarus, aliat al Moscovei, a anunțat joi ministrul apărării polonez Mariusz Blaszczak, potrivit AFP, citează Agerpres.
"Vor fi circa 10.000 de soldați, din care 4.000 vor fi direct angajați în operațiunile de sprijinire a poliției de frontieră și alți 6.000 ca întăriri", a declarat Mariusz Blaszczak într-o intervenție la un post de radio polonez.
Ministrul apărării polonez anunțase cu o zi în urmă trimiterea în termen de 15 zile a 2.000 de soldați suplimentar pentru consolidarea frontierei cu Belarus, urmând ca aceștia să se alăture celorlalți 2.000 deja desfășurați în această zonă.