Președinta Oficiului Teritorial Glodeni al fostului Partid Politic ,,Șor” – condamnată la 5 ani și 6 luni de închisoare5Foto© noi.md

Președinta Oficiului Teritorial Glodeni al fostului Partid Politic ,,Șor” – condamnată la 5 ani și 6 luni de închisoare

, 17 știri, 2 vizualizări

Potrivit Procuraturii Anticorupție, instanța i-a aplicat o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 5 ani și 6 luni cu executarea acesteia în penitenciar pentru femei și a privat-o de dreptul de a ocupa funcții de conducere în partide politice sau organizații ale acestora și de a exercita activități de administrare financiară ori de organizare logistică în cadrul formațiunilor politice și al entităților asociative cu scop politic, pe o durată de 5 ani.

Pînă la rămînerea definitivă a sentinței, i s-a menținut măsura preventivă - arestul preventiv, în vederea reținerii acesteia de către organele de poliție și conducerii în instituția penitenciară corespunzătoare pentru executarea pedepsei stabilite.

De asemenea, din contul inculpatei, a fost dispusă confiscarea în folosul statului a sumei de peste 5,3 milioane de lei, cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii, fiindu-i confiscat și telefonul mobil de model „Iphone X”.