2Foto© tvn.mdPreședintele Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid Politic „Șor” – condamnat la 3 ani de închisoare
La data de 13 noiembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința președintelui Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid Politic „Șor”, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat. Inculpatul a recunoscut integral vinovăția, până la începerea cercetării judecătorești, cauza penală fiind examinată în procedură simplificată.
Respectiv, instanța i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani de închisoare, dintre care 2 ani cu executare în penitenciar de tip semiînchis, iar 1 an cu suspendare, acesta fiind considerat perioadă de probațiune.
De asemenea, inculpatul a fost privat de dreptul de a deveni membru al partidelor politice, de a ocupa funcții în organele centrale și organizațiile teritoriale ale partidelor politice, de a exercita activități legate de organizarea contabilă și financiară în cadrul acestora, de a participa la activități cu caracter politic, de a deține funcții publice și de a exercita activități în sfera publică, pe o durată de 5 ani.