Președintele României a semnat acordul bilateral de securitate cu Ucraina5Foto© moldova.europalibera.org

Președintele României a semnat acordul bilateral de securitate cu Ucraina

, 7 știri, 10 vizualizări

Președintele român a fost însoțit la ceremonia de semnare de ministrul de externe, Luminița Odobescu, de ministrul apărării, Angel Tîlvăr, și de președintele Senatului, Nicolae Ciucă. Alături de președintele Ucrainei, s-a aflat, printre alții, și ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba.

Textul acordului politic semnat de România cu Ucraina este asemănător cu cele semnate de alte state, vizînd domenii de cooperare cu relevanță pentru consolidarea capacității Ucrainei de a se apăra, în conformitate cu prevederile Cartei ONU, și pentru întărirea securității României.

Acordul sistematizează, practic, cooperarea existentă între România și Ucraina în diverse domenii, stabilind, în același timp, un cadru politic pentru continuarea acestei cooperări și identificînd o serie de direcții de acțiune prioritare, în beneficiul ambelor părți și în beneficiul securității regionale. Liniile de negociere au fost aprobate de președintele și prim-ministrul României, iar acordul reafirmă angajamentele politice din declarațiile semnate de președinții celor două state în iunie și, respectiv, octombrie 2023.