Prețurile la energia electrică vor fi stabilite din nou pe piața liberă de la 1 iulie2Foto© stirileprotv.ro

Prețurile la energia electrică vor fi stabilite din nou pe piața liberă de la 1 iulie

, 7 știri, 28 vizualizări

Schema de plafonare a prețurilor la energie electrică se încheie luni, după aproape patru ani și jumătate, prețurile urmând a fi stabilite din nou pe piața liberă de la 1 iulie, scrie AGERPRES.

Astfel, începând de marți, nu se vor mai aplica prețurile plafonate, de 0,68 lei/kWh, 0,80 lei/kWh și 1,3 lei/kWh, în funcție de consum, consumatorii urmând să plătească prețurile din contractul încheiat cu furnizorul. Conform ofertelor transmise clienților, noile prețuri ajung până în jurul valorii de 1,5 lei/kWh, ceea ce înseamnă că, în cazul celor cu consum până în 100 KWh factura s-ar putea dubla.

Consumatorii au însă posibilitatea de a-și schimba furnizorul, online, atunci când găsesc o ofertă mai bună, iar Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei recomandă consumatorilor să verifice comparatorul de prețuri (https://posf.ro/comparator?comparatorType=electric), pentru a-și alege oferta pe are o consideră a fi cea mai avantajoasă.