Prim-ministrul Recean va efectua o vizită de lucru în Germania
În perioada 27-29 septembrie, Prim-ministrul Dorin Recean va efectua o vizită de lucru la Berlin, în cadrul căreia va participa în calitate de invitat la Forumul germano-român, alături de omologul său român, Marcel Ciolacu și Cancelarul german Olaf Scholz, informează TRIBUNA.
Șeful Executivului va avea întrevederi cu Svenja Schulze, ministru federal pentru cooperare economică și dezvoltare, Michael Roth, președintele Comisiei politică externă a Bundestag-ului, Jens Plötner, consilier pentru politică externă și securitate al cancelarului, dar și cu un grup de deputați și oameni de afaceri din Germania.
Împreună cu Prim-ministrul Dorin Recean, în Germania vor merge viceprim-ministrul, ministru al Dezvoltării Economice și digitalizării, Dumitru Alaiba și ministrul Energiei, Victor Parlicov.