
Primăria Chișinău anunță programul festiv de Hramul Orașului
Hramul orașului Chișinău va fi sărbătorit marți, 14 octombrie, printr-un amplu program de activități religioase și artistice, organizate în Piața Marii Adunări Naționale. Evenimentul va include slujbe religioase, concerte simfonice, spectacole folclorice și evoluții ale celor mai îndrăgiți artiști din Republica Moldova.
Sărbătoarea va debuta la ora 08:00 cu Liturghia de Hram la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, urmată, de la ora 10:00, de inaugurarea oficială a sărbătorii. Pe scenă vor urca Orchestra Simfonică, Capela Corală Academică „Doina”, Corala „Vocile Primăverii” și soliștii Mariana Bulicanu, Marina Dobrescu și Violeta Măciunșch.
În continuare, publicul se va bucura de un concert–meditație „Rugă…”, între orele 11:15 și 12:30, urmat de spectacolul „Mărgăritare, copiii cântă pentru copii”, care va aduce pe scenă Orchestra Simfonică a Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, ansambluri de tineri interpreți și coruri școlare.