
Prințul Andrew renunță la toate titlurile regale, pe fondul scandalurilor legate de Jeffrey Epstein
Prințul Andrew, al doilea fiu al Reginei Elisabeta a II-a și fratele regelui Charles al III-lea, a anunțat că renunță la toate titlurile regale, inclusiv la cel de Duce de York. Se întâmplă pe fondul noilor acuzații care planează asupra sa în legătură cu relația controversată cu agresorul sexual american Jeffrey Epstein.
„După ce am vorbit cu regele și cu familia mea, am ajuns la concluzia că acuzațiile continue împotriva mea afectează activitatea Majestății Sale și imaginea familiei regale. Am decis, așa cum am făcut-o întotdeauna, să pun datoria față de familie și țară pe primul loc”, se arată într-o declarație transmisă de prinț.
Andrew a precizat că nu va mai folosi titlul său sau onorurile aferente, scrie adevărul.ro. Decizia marchează retragerea sa completă din viața publică.