5Foto1Video© ziua.mdReguli noi pentru alegerile din Găgăuzia
Parlamentul a votat în lectura a doua modificările la Codul Electoral, care prevăd noi reguli pentru votul prin corespondență, alegerile din UTA Găgăuzia și prevenirea utilizării resurselor administrative în campaniile electorale.
Astfel, la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, deputații vor fi aleși în baza sistemului proporțional, similar celui utilizat la alegerea consiliilor locale. Alegerile din 15 noiembrie 2026 vor fi organizate, pentru ultima dată, după sistemul majoritar. Proiectul consolidează și statutul Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, care va avea între șapte și 11 membri și va fi integrat în sistemul unitar al administrației electorale, scrie IPN.
Noile prevederi stabilesc și măsuri pentru prevenirea folosirii resurselor administrative în scop electoral. Autoritățile vor trebui să asigure condiții egale pentru concurenții electorali la utilizarea spațiilor pentru întâlniri cu alegătorii, iar aceste evenimente vor trebui organizate în afara programului de activitate al instituțiilor publice. Potrivit modificărilor, înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară va trebui efectuată cu cel puțin trei luni înaintea scrutinului pentru ca alegătorul să poată vota în baza acestor date.