
Revoltă în online după ce doi părinți urmează provocarea de pe TikTok și își pun bebelușul într-o cadă cu zăpadă
O femeie a fost filmată când își bagă copilul îmbrăcat cu un body într-o cădiță plină de zăpadă, în timp ce copilul plânge în disperare. Clipul video, realizat inițial pe TikTok, a fost intens distribuit pe rețelele sociale și a ajuns în atenția Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA),care anunță că s-a autosesizat.
În imaginile postate pe un cont de TikTok denumit nightkitty_official, însoțite de mesajul „Spartan îl fac”, se vede cum un copil mic, care este îmbrăcat doar cu un body, având mâinile și picioarele goale, este băgat într-o cadă de plastic plină cu zăpadă.
Micuțul izbucnește în plâns, în timp ce pe fundal se aud părinții care se amuză. „E rece, iubire! E rece, tăticule! Ia uite ce facem noi la băiat”, se aude pe fundat vocea unui adult.