3Foto© ziua.mdRomânia face ultimii pași pentru a prelua Portul Giurgiulești din Republica Moldova
România se află în etapa finală a demersurilor pentru preluarea Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM Constanța), potrivit informațiilor publicate de Profit.ro.
APM Constanța, companie controlată de statul român prin Ministerul Transporturilor, a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 de milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, operatorul portului de la Giurgiulești. Vânzătorul este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), actualul acționar unic.
Pe lângă prețul de achiziție, APM s-a angajat să realizeze investiții suplimentare de cel puțin 28 de milioane de dolari în dezvoltarea portului, un nod strategic la Dunăre, cu acces la Marea Neagră.