3Foto© realitatea.mdSindicatele și patronatele cer Parlamentului să păstreze facilitățile fiscale: „Nu este un privilegiu”
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) cer Parlamentului să renunțe la propunerea de eliminare a scutirii de la impozitul pe venit pentru organizațiile sindicale și patronale.
Solicitarea a fost transmisă printr-un demers comun adresat președintelui Parlamentului, Igor Grosu, și Comisiei economie, buget și finanțe. Organizațiile își exprimă îngrijorarea față de amendamentul inclus în proiectul de lege nr. 599/MF/2026 privind simplificarea legislației fiscale și vamale.
CNSM și CNPM susțin că sindicatele și patronatele sunt organizații necomerciale, create pentru reprezentarea și apărarea drepturilor și intereselor membrilor. În opinia lor, eliminarea facilității fiscale ar putea afecta direct resursele disponibile pentru aceste activități.