
Statul vrea să extindă învățământul dual în Moldova
Elevii din școlile profesionale și colegii, precum și absolvenții de gimnaziu, vor avea acces sporit la formare profesională și experiență practică datorită extinderii programelor de învățământ dual în Republica Moldova.
Un proiect nou, care va fi implementat pe parcursul a trei ani, își propune să crească accesul tinerilor la învățământ profesional tehnic, să consolideze parteneriatul dintre școli, autorități și mediul de afaceri și să faciliteze tranziția elevilor de la școală la locul de muncă.
Evenimentul de lansare a reunit reprezentanți ai instituțiilor de învățământ profesional tehnic, centrelor de excelență, colegiilor, autorităților locale și companiilor private, pentru a discuta modalități de colaborare, bune practici și strategii de dezvoltare a sistemului dual.