Stocurile de gaze pentru regiunea transnistreană au fost majorate de peste 2,5 ori2Foto© ipn.md

Stocurile de gaze pentru regiunea transnistreană au fost majorate de peste 2,5 ori

, 5 știri, 0 vizualizări

Cantitatea de gaze naturale care urmează să fie stocată pentru regiunea transnistreană în sezonul rece 2026-2027 va crește de peste 2,5 ori. Potrivit deciziei Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, SA Moldovagaz trebuie să constituie stocuri de aproape 136 de milioane de metri cubi de gaze, față de circa 54 de milioane stabilite anterior, transmite IPN.

Aceasta echivalează cu 1,43 milioane MWh, față de 567 de mii MWh prevăzute anterior. ANRE a modificat astfel hotărârea adoptată pe 28 aprilie, prin care fusese stabilită inițial cantitatea de gaze ce urma să fie stocată pentru aprovizionarea regiunii în viitorul sezon rece. Noile stocuri trebuie constituite până la 1 noiembrie.

Totodată, ANRE a modificat obligațiile de stocare pentru furnizorii care asigură cu gaze naturale consumatorii de pe malul drept al Nistrului. Pentru perioada rece 2026-2027, aceștia trebuie să constituie până la 1 noiembrie stocuri de circa 140,35 milioane de metri cubi de gaze, echivalentul a aproximativ 1,48 milioane MWh. Cea mai mare parte a volumului îi revine Energocom – 134,6 milioane de metri cubi, sau circa 96% din total. Restul obligațiilor de stocare le revine altor nouă furnizori, printre care Transautogaz, ERU Aurora, Gas & Power Trading și Navitas Energy.