© independent.mdSUA ridică la 15% tarifele vamale, inclusiv pentru Moldova. Canada și Mexic – scutite de taxe
Președintele SUA, Donald Trump, a majorat tarifele vamale temporare de la 10 la 15% pentru toate țările, inclusiv pentru Republica Moldova. Noile măsuri americane, aprobate vineri și modificate sâmbătă, intră în vigoare de marți, 24 februarie. Canada și Mexic sunt scutite de taxe, în baza pactului comercial nord-american, transmite IPN.
Într-o postare pe rețele de socializare, liderul de la Casa Albă a explicat sâmbătă că decizia de majorare a taxelor vine după ce Curtea Supremă a SUA a declarat ilegale o mare parte din tarifele vamale anunțate în aprilie 2025.
Aplicarea taxelor este aplicată în temeiul Secțiunii 122 din Legea comerțului a SUA. Prevederea permite impunerea unei suprataxe temporare pentru corectarea dezechilibrelor majore ale balanței de plăți sau a altor probleme fundamentale ale plăților internaționale. Nivelul maxim admis este de 15%, iar durata nu poate depăși 150 de zile.