Trei ani de mandat: Ce rezultate a demonstrat președintele Maia Sandu3Foto© realitatea.md

Trei ani de mandat: Ce rezultate a demonstrat președintele Maia Sandu

, 6 știri, 18 vizualizări

Șefa statului a scris astăzi pe pagina sa de Facebook că victoria de acum 3 ani a fost a cetățenilor, de acasă și din diasporă, care au crezut în Republica Moldova. Maia Sandu a mai precizat că, de atunci, împreună am pornit pe un drum lung și dificil spre crearea unui stat cu adevărat liber, european, care să aibă grijă de toți cetățenii săi. Cei trei ani au fost intenși, cu crize, dar s-a reușit avansarea Republicii Moldova pe calea integrării în Uniunea Europeană, a declarat șefa statului Maia Sandu în emisiunea ”La 360 de grade” , transmite radiomoldova.

„A fost intens, au fost foarte multe probleme. Războiul este cel mai dramatic lucru care s-ar fi întîmplat și nu m-aș fi gîndit niciodată. Le mulțumesc oamenilor care au pus umărul, le mulțumesc celor care m-au încurajat, cu care am reușit să menținem pacea și am reușit aproape să deschidem negocierile. Mai avem de lucru și anul viitor o să muncim la fel de mult ca și în acești ani.”, a declarat Maia Sandu.

Analistul politic Corneliu Ciurea a specificat pentru postul nostru de radio că șefa statului nu a avut cea mai bună prestație în țară în cei trei ani de mandat.