3Foto© tvn.mdUn bărbat din Leova a ajuns cu arsuri la spital, după ce în…
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a suferit arsuri de diferite grade în urma unei explozii produse din cauza unei scurgeri de gaz de la un aragaz. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 28 decembrie 2025, într-o gospodărie din satul Filipeni, raionul Leova. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 07:58.
Potrivit informațiilor preliminare, bărbatul a suferit arsuri de gradul I, II și III pe suprafața corpului. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Specialiștii Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au stabilit că deflagrația s-a produs în urma utilizării unui furtun defect conectat la aragaz, ceea ce a dus la acumularea gazului de tip propan-butan în interiorul bucătăriei. Explozia a afectat bunuri materiale, geamul din interiorul bucătăriei și aproximativ 10% din acoperișul locuinței. Incendiu în casă nu s-a produs.