Un candidat la funcția de procuror general solicită amânarea etapei interviului2Foto© realitatea.md

Un candidat la funcția de procuror general solicită amânarea etapei interviului

, 12 știri, 9 vizualizări

Cei patru candidați la funcția de procuror general al Republicii Moldova sînt Igor Demciucin, Octavian Iachimovschi, Ion Munteanu și Andrei Coca. Primii trei sînt actuali procurori, iar al patrulea este jurist. Pretendenții își prezintă conceptul de management și dezvoltare a Procuraturii Generale, dar și motivele care i-au determinat să candideze, transmite Radio Moldova.

Conform regulamentului CSP, membrii consiliului prezenți la ședința vor completa o fișă de evaluare pentru fiecare participant la concurs, în care vor nota, pe o scară de la 1 la 10, competențele acestora pe șase criterii. Printre acestea sînt conceptul de management și dezvoltare instituțională a Procuraturii Generale; motivația de accedere în funcția de procuror general; experiența și competența profesională, integritatea și etica profesională.

Cei care vor trece de etapa interviului vor fi propuși de Consiliul Superior al Procurorilor spre evaluare Comisiei Vetting, care potrivit autorităților vor selecta procurorul general în cîteva luni. Ulterior, candidatul admis, va fi desemnat prin decret prezidențial.