Un copil, obligat de părinții adoptivi să cerșească într-un scaun cu rotile: fata a fost înfiată ilegal, cu ajutorul unui medic4Foto1Video© ziarulnational.md

Un copil, obligat de părinții adoptivi să cerșească într-un scaun cu rotile: fata a fost înfiată ilegal, cu ajutorul unui medic

, 5 știri, 0 vizualizări

Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, investighează un caz de traficare prin cerșetorie a unei copile în statele CSI și UE, după ce aceasta ar fi fost adoptată ilegal în Nisporeni, în anul 2012.

Potrivit primelor informații, părinții adoptivi ar fi obligat-o pe minora să cerșească într-un scaun cu rotile, deși ea se putea deplasa fără ajutor. Cu sprijinul polițiștilor din BPDS „Fulger”, au fost efectuate percheziții la domiciliul părinților adoptivi, de unde a fost ridicat căruciorul cu rotile al copilei, care acum are 14 ani, precum și alte materiale probatorii. Între aceste probe se regăsesc inclusiv documente și înscrisuri care confirmă că, în loc să frecventeze instituțiile de învățământ, minora era constrânsă să cerșească.

În același dosar, pe lângă cei doi părinți adoptivi, PCCOCS a formulat învinuire și în privința unei doctorițe. Aceasta ar fi fost implicată, în 2012, în procedura de adopție ilegală a copilei, contribuind astfel la punerea în aplicare a schemei de exploatare.