10Foto© zdg.mdUn ex-deputat și fratele acestuia, pe banca acuzaților pentru îmbogățire ilicită
Un fost deputat PCRM și, ulterior, PDM, împreună cu fratele acestuia au ajuns pe banca acuzaților fiind învinuiți de săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită.
Fratelui fostului deputat i se incriminează complicitatea la săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită, prin contribuirea la realizarea planului infracțional, inclusiv prin furnizarea de informații, acordarea de mijloace și instrumente, tăinuirea mijloacelor și instrumentelor utilizate la săvârșirea infracțiunii, precum și a urmelor acesteia și a bunurilor dobândite pe cale criminală.
Urmărirea penală a fost inițiată în ianuarie 2022 de către Procuratura Anticorupție, având la bază constatările Autorității Naționale de Integritate, potrivit cărora a fost stabilită o diferență substanțială între veniturile obținute și averea dobândită de ex-deputatul și familia sa în perioada august 2016 – decembrie 2019.


