
Un fost judecător, recunoscut vinovat în dosarul numit „laundromatul rusesc”
Este vorba de fostul magistrat de la Judecătoria Căușeni, Gheorghe Marchitan. Hotărîrea, pronunțată pe 15 august, este prima din grupul de cauze ce vizează implicarea unor judecători moldoveni în schema prin care au fost spălați cel puțin 22 de miliarde de dolari rusești prin sistemul bancar al Republicii Moldova.
Potrivit Curții Supreme de Justiție (CSJ), în mai 2011, magistratul de la Căușeni a emis o ordonanță judecătorească prin care obliga o companie din Federația Rusă să achite 200 de milioane de dolari în favoarea unei firme britanice. Documentul nu a fost contestat de debitor și a fost executat rapid prin băncile din Republica Moldova.
Anterior, Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel Chișinău au stabilit că judecătorul a pronunțat cu bună-știință o hotărîre contrară legii și l-au condamnat. Magistratul, însă, a cerut achitarea la Curtea Supremă de Justiție, invocînd lipsa elementelor infracțiunii.