Uniunea Europeană oferă 400 000 de euro pentru dezvoltarea a patru clustere din regiunile Cahul și Ungheni4Foto© realitatea.md

Uniunea Europeană oferă 400 000 de euro pentru dezvoltarea a patru clustere din regiunile Cahul și Ungheni

, 5 știri, 2 vizualizări

Patru clustere din regiunile Cahul și Ungheni au primit granturi în valoare de 100 000 de euro fiecare, asistență oferită de Uniunea Europeană, prin intermediul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF, anunță Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Astfel, la Cahul, clusterul zootehnic „Bacii Sudului” va dezvolta și consolida tehnologiile și creșterea calității produselor din domeniul oieritului, clusterul vinificație va înființa și echipa un Centru Oenologic, iar clusterul apicol va fortifica sectorul prin dotarea cu echipament specializat de ambalare. În același timp, la Ungheni, clusterul turistic „Dealurile Măgurii” își va dezvolta serviciile și va crește competitivitatea ofertei turistice a regiunii.

Potrivit PNUD Moldova, sprijinul financiar pentru clustere este direcționat pentru achiziționarea de echipamente, bunuri, lucrări și servicii, toate acestea contribuind la crearea de noi locuri de muncă și la sporirea atractivității regiunilor pentru noi investiții.