3Foto© independent.mdUniversitatea de Stat din Cahul a fost lichidată
Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul privind reorganizarea Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) prin fuziunea (absorbția) Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul și instituirea Centrului Universitar „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul.
Potrivit deciziei, instituția din Cahul va fi integrată în structura UTM, urmând să funcționeze ca centru universitar în sudul țării.
Amintim că subiectul a generat critici și acuzații în spațiul public. Rectorul UTM, Viorel Bostan, a fost vizat de acuzații potrivit cărora reorganizarea ar putea facilita un eventual al treilea mandat la conducerea universității și ar reprezenta o „răsplată politică”, în contextul candidaturii sale pe lista PAS la alegerile parlamentare din 2025.

