Veaceslav Platon, trimis în judecată pentru preluarea ilegală a unor acțiuni bancare de peste 400 de milioane de lei6Foto1Video© protv.md

Veaceslav Platon, trimis în judecată pentru preluarea ilegală a unor acțiuni bancare de peste 400 de milioane de lei

, 12 știri, 0 vizualizări

Procuratura Anticorupție a încheiat urmărirea penală și a expediat în instanță dosarul în care Veaceslav Platon este învinuit că ar fi organizat și dirijat o schemă ilegală pentru preluarea unui pachet de 43,11% din acțiunile „Moldova-Agroindbank”, evaluat la peste 400 de milioane de lei. Potrivit procurorilor, tranzacțiile ar fi fost înregistrate fără consimțământul proprietarilor legali sau al succesorilor acestora, în baza unor documente false.

În acest context, Platon este învinuit de dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune, cauzând daune în proporții deosebit de mari acționarilor, precum și de spălarea banilor în proporții deosebit de mari.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, mijloacele financiare utilizate pentru procurarea fictivă a pachetului de acțiuni al „Moldova-Agroindbank” ar proveni din „Laundromatul rusesc”.