
VIDEO Trump anunță că se întâlnește cu Putin în Arabia Saudită și intenționează să se ducă în Rusia
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că urmează să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, la puțin timp după ce a discutat la telefon cu cel din urmă și au convenit să lanseze „imediat” negocieri prin care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează AFP, potrivit news.ro.
Liderul republican de la Casa Albă a adăugat că vede „o încetare a focului în Ucraina într-un viitor nu prea îndepărtat” și a precizat, la fel ca secretarul său al apărării, Pete Hegseth, că aderarea Ucrainei la NATO „nu este realistă”.
Trump a subliniat totodată că Ucraina „va trebui (să organizeze – n.r.) alegeri la un moment sau altul”. Legea marțială instaurată din cauza invaziei ruse la scară largă a dus automat la amânarea alegerilor prezidențiale, prevăzute inițial în martie 2024. Volodimir Zelenski se află la conducerea Ucrainei din mai 2019.