ANI a încetat procedura de verificare a averii în privința lui Pînzari, Țîrdea și Clima3Foto© zdg.md

ANI a încetat procedura de verificare a averii în privința lui Pînzari, Țîrdea și Clima

, 5 știri, 3 vizualizări

Potrivit inspectorilor ANI care au efectuat verificările, nu au fost depistate diferențe substanțiale între averile și veniturile obținute, transmite replicamedia.md.

Potrivit actului de constatare publicat de către ANI, controlul averii ex-ministrului Apărării Alexandru Pînzari a fost inițiată pe 27 iulie 2021.

Controlul a fost efectuat pe durata exercitării funcției de șef al Inspectoratului General de Poliție și pe durata exercitării funcției de ministru al Apărării. Astfel, în urma verificărilor, ANI a decis să înceteze controlul averii și intereselor personale din motiv că diferențe substanțiale nejustificate între averea dobîndită și veniturile obținute nu au fost constatate.