Autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița – prelungită până la 31 octombrie3Foto© politik.md

Autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița – prelungită până la 31 octombrie

, 5 știri, 12 vizualizări

Uzina Metalurgică din Rîbnița primește autorizație de Mediu încă pentru o lună. Decizia este stipulată de către Comisia Situații Excepționale (CSE), scrie realitatea.md.

Conform documentului, actul permisiv privind emisia poluanților va fi emis timp de o zi lucrătoare, de către Agenția de Mediu. Acesta rămâne valabil cel puțin până pe 31 octombrie.

Anterior, presa scria că inspectorii de mediu constată nereguli la uzină. Chiar și așa, prin derogare de la legislație, întreprinderea a primit de mai multe ori, de la autoritățile constituționale, autorizațiile de mediu valabile perioade scurte de timp.