Ex-deputatul Eugeniu Nichiforciuc anunță crearea partidului politic – Mișcarea „Respect Moldova”4Foto© n4.md

Ex-deputatul Eugeniu Nichiforciuc anunță crearea partidului politic – Mișcarea „Respect Moldova”

, 6 știri, 6 vizualizări

Ex-deputatul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Eugeniu Nichiforciuc, a anunțat despre crearea unui nou partid politic – Mișcarea „Respect Moldova”. Apariția acestei formațiuni, potrivit acestuia, ar fi „o necesitate dictată de situația concretă în care ne-am pomenit”. Declarațiile au fost făcute într-un interviu a fostului democrat pentru Noi.md.

„Din start o precizare importantă – nu e vorba doar de mine, ci de un grup de persoane, care, analizând situația concretă de moment, dar și din ultimii ani, a constatat că se resimte puternic lipsa unei formațiuni care și-ar baza acțiunile pe respectul față de R. Moldova, față de cetățeni și față de lucrul bine făcut. Nu vreau să critic pe nimeni, dar astăzi marea majoritate a celor ce fac politică în R. Moldova nu ne conving de faptul că ar respecta țara, cetățenii și cel mai important că pot face, pot repara, construi, dezvolta”, a declarat Nichiforciuc.

El a precizat că din mișcare vor face parte „patrioți ai Republicii Moldova, oameni care au deja o anumită experiență politică – primari, consilieri, lideri locali”.