Maia Sandu a avut o întrevedere cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer : Ce au discutat11Foto© ziarulnational.md

Maia Sandu a avut o întrevedere cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer : Ce au discutat

, 15 știri, 9 vizualizări

La Salzburg, șefa statului a avut astăzi o întrevedere cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, căruia i-a mulțumit pentru suportul acordat țării noastre, inclusiv prin intermediul Agenției Austriece de Dezvoltare.

„Proiectele curente desfășurate în Republica Moldova, cu ajutorul statului austriac și a cetățenilor săi, se pliază pe prioritățile noastre: dezvoltarea rurală, asigurarea populației cu servicii de apă și canalizare, dezvoltarea serviciilor publice, proiecte în educație, agricultură, protecția mediului”, a subliniat Sandu.

De asemenea, președinta Maia Sandu i-a comunicat Cancelarului Nehammer că guvernarea de la Chișinău depune tot efortul pentru a îndeplini condiționalitățile Comisiei Europene și a deschide negocierile cu Uniunea Europeană cât mai curând.