Natalia Gavrilița a inaugurat o nouă Unitate de Salvatori și Pompieri la Ștefan Vodă11Foto© gov.md

Natalia Gavrilița a inaugurat o nouă Unitate de Salvatori și Pompieri la Ștefan Vodă

, 13 știri, 12 vizualizări

La evenimentul de inaugurare a sediului au participat prim-ministra Natalia Gavrilița, ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, șefa-adjunctă a Misiunii diplomatice a SUA la Chișinău, Laura Hruby.

Unitatea, a cărei construcție a durat un an și jumătate, se întinde pe o suprafață de peste 0,4 ha și cuprinde birouri administrative, 3 boxe spațioase pentru amplasarea tehnicii de intervenție, un teren de mini-fotbal și o pistă pentru aterizarea elicopterelor SMURD.

„Sper că această clădire va fi nu doar un punct de pornire a autospecialelor la chemări, dar și un punct de atracție pentru cetățenii de toate vîrstele, care vor fi implicați în măsuri de educare și antrenament pentru a ridica nivelul de protecție civilă a cetățenilor. Pentru că ne confruntăm deseori cu tot felul de cataclisme naturale în această regiune, este extrem de important ca oamenii să știe cum să acționeze în caz de criză. La fel cum este important să avem voluntari bine instruiți care, la necesitate, să poată susține salvatorii și pompierii”, a declarat Natalia Gavrilița.