Perfectarea pașapoartelor în termen de 20 de zile se va ieftini cu 200 de lei3Foto© agora.md

Perfectarea pașapoartelor în termen de 20 de zile se va ieftini cu 200 de lei

, 7 știri, 36 vizualizări

Perfectarea pașapoartelor în termen de 20 de zile se va ieftini cu 200 de lei și va costa de săptămâna viitoare 650 de lei. Hotărârea, care prevede diminuarea mai multor tarife aplicate de Agenția Servicii Publice, a fost aprobată de Guvern. De asemenea, potrivit șefului ASP, Mircea Eșanu, din 1 august instituția revine la regimul normal de eliberare a pașapoartelor după ce în acest weekend în țară vor ajunge 50 de mii de blanchete pentru confecționarea pașapoartelor.

Potrivit hotărârii Guvernului, perfectarea pașaportului în 20 de zile lucrătoare va costa 650 de lei în loc de 850. Tariful pentru perfecționarea documentului în 10 zile va fi de 1240 de lei, cu 40 lei mai puțin, iar în cinci zile - 1430 de lei, în loc de 1490 de lei cât este în prezent. De asemenea, obținerea pașaportului în ziua adresării va fi de 2080 de lei și nu de 2130.

"Ieftinirea pașapoartelor este un rezultat direct al închiderii schemei pe royalty care exista din 2014 până în prezent. Este o consecință directă. Noi am eliminat, inclusiv prin licitațiile corecte desfășurate la începutul acestui an. În acest weekend primim, deja confirmări ale colegilor, că ne vin banchetele, ne vin în jur de 50 de mii. De luni revenim complet la regim normal, cu excluderea obligativității confirmării actelor, documente de călătorie", a spus MIRCEA EȘANU, directorul Agenției Servicii Publice.