Republica Moldova va primi 24,8 milioane euro de la Banca Mondială, în scopul implementării proiectului privind imunizarea populației8Foto© agora.md

Republica Moldova va primi 24,8 milioane euro de la Banca Mondială, în scopul implementării proiectului privind imunizarea populației

, 15 știri, 4 vizualizări

Banca Mondială va oferi Republicii Moldova o finanțare adițională, în valoare de 24,8 milioane de euro, sub formă de credit, care are drept scop implementarea procesului de imunizare împotriva infecției COVID-19, la nivel național, informează TRIBUNA.

În cadrul ședinței de astăzi, Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul pentru două lecturi la proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) privind Proiectul „Răspuns de Urgență la COVID-19 – finanțare adițională”. De asemenea, Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat coraportul la proiectul respectiv.

Conform documentului, resursele financiare vor fi folosite pentru achiziționarea vaccinurilor la prima etapă de implementare a imunizării a circa jumătate din numărul populației. Totodată, banii vor fi investiți în sistemele lanțului frigorific, dezvoltarea sistemelor informaționale în sănătate, gestionarea deșeurilor medicale, precum și acordarea de asistență tehnică destinată fortificării capacităților de implementare a procesului de imunizare.