Șor anunță, prin Skype, candidatul partidului său la Hîncești și promite să transforme orașul „într-un mic Strasbourg”33Foto© ziarulnational.md

Șor anunță, prin Skype, candidatul partidului său la Hîncești și promite să transforme orașul „într-un mic Strasbourg”

, 84 știri, 16 vizualizări

Consiliul Electoral al Circumscripției Hâncești a înregistrat grupul de inițiativă în susținerea candidatului Partidului „ȘOR” la funcția de deputat, Vitalie Balinschi. Candidatura propusă locuitorilor circumscripției 38 Hâncești a fost prezentată astăzi, în cadrul unui briefing, de liderul formațiunii, Ilan Șor. Acesta a promis că dacă va învinge candidatul Partidului „ȘOR”, atunci va transforma Hânceștiul într-un „”adevărat Strasbourg”.

Șor și-a exprimat încrederea în victoria candidatului formațiunii sale, la fel cum echipa sa a învins în 2015 la Orhei și a obținut rezultate bune la alegerile parlamentare și la cele locale generale de anul trecut. „Oamenilor le-a reapărut speranța, deoarece echipa Partidului „ȘOR” a demonstrat că sunt oameni ai faptelor concrete”.

Potrivit acestuia, nu cei care promit apropierea de Occident sau de Est îmbunătățesc viața oamenilor, dar cei care fac lucruri concrete. „Am demonstrat că până nu ne vom sufleca mânecile, nu vom începe singuri să construim drumuri, să punem becuri și să îmbunătățim viața oamenilor, nimic nu ne va reuși. Totul depinde de noi. De aceea, Partidul „ȘOR” se bazează pe experiența sa, pe forțele sale și pe posibilitatea de a schimba viața oamenilor în mod real”, a declarat Ilan Șor.