31 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova5Foto© realitatea.md

31 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova

, 9 știri, 2 vizualizări

Marți, 29 iulie, Republica Moldova marchează 31 de ani de la adoptarea Constituției. Cu această ocazie, președintele Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean au transmis un mesaj comun.

„Constituția stă la temelia țării noastre și ne garantează libertatea și demnitatea, unindu-ne prin valorile care ne definesc: independența, suveranitatea și aspirația comună de a trăi în pace, acasă. Suntem o familie care prin Constituție își afirmă adeziunea față de drepturile omului, viață în bună înțelegere și stat de drept. Constituția ne garantează că soarta Moldovei nu se decide de alții, ci de noi, cetățenii ei, iar asta înseamnă că vocea fiecăruia contează”, a declarat Maia Sandu într-o înregistrare video.

La rândul său, Igor Grosu a menționat că „apărând Constituția, apărăm șansa la o viață mai bună”.

„Legea fundamentală protejează valorile care ne unesc și tradițiile pe care le prețuim. Moldova există prin și pentru cetățenii ei. Haideți să construim o societate unită”, a îndemnat speakerul Grosu.