
Aprobarea pachetului de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar
Guvernul se reunește, luni, la Palatul Victoria, iar pe ordinea de zi figurează aprobarea pachetului de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Documentul a primit, în urmă cu puțin timp, avizul Consiliului Economic și Social, care, deși consultativ, este necesar.
Andrei Șerban vine cu mai multe informații de la Palatul Victoria: ”Ședința de guvern are pe ordinea de zi două acte normative. Primul este proiectul unei ordonanțe de urgență elaborate de Ministerul Muncii, care prevede ca sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă să nu mai fie acordat procentual, ci în sumă fixă de maximum 300 de lei. Tot acest proiect mai prevede acordarea a maximum trei zile lucrătoare suplimentare la concediul de odihnă.
Acest proiect de lege a fost și pe ordinea de zi a ședinței de guvern de vinerea trecută, dar în primă lectură, iar acum iese la aprobare, pentru că el a primit, luni, aviz favorabil de la Consiliul Economic și Social. Neoficial, pentru acest proiect doar sindicatele au votat împotrivă, în timp ce patronatele și ceilalți membri ai Consiliului au votat pentru. Al doilea act normativ de pe ordinea de zi a ședinței de la această oră se referă la reorganizarea ANAF.”/editor Florin Lepadatu/