
Artistul poporului Constantin Adam s-a stins din viață
, 7 știri, 10 vizualizări
Actorul Constantin Adam, Artist al poporului, s-a stins din viață, a anunțat astăzi Teatrul Național „Mihai Eminescu”. În vara acestui an, actorul urma să împlinească vârsta de 74 de ani, transmite IPN.
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, unde a activat actorul, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei și apropiaților: „A trecut la cele veșnice Constantin Adam, actorul ce a însuflețit personaje de neuitat în scenă și pe ecrane, la TV și în cinematografe”.
Actorul va fi înmormântat sâmbătă, 22 martie, la Cimitirul Central din Chișinău. Înainte de a fi condus pe ultimul drum, cei care doresc să-și ia rămas bun sunt așteptați la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, între orele 10:00-12:00.