6Foto© protv.mdBilanțul procesului de amalgamare, prezentat de Alexei Buzu
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, susține, miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă pe tema procesului de amalgamare, în contextul în care pe 31 august s-a încheiat etapa de amalgamare voluntară.
„În final avem 1226 de decizii cu privire la amalgamarea voluntară. Aceste decizii au fost luate de către 788 de consilii locale, deci aceasta înseamnă 85% dintre toate primăriile de la noi din țară. De aceste decizii au fost vizate 836 de primării, deci 94% din toate primăriile noastre”
(…) Faptul că avem 85% dintre primării care au inițiat procesul de amalgamare voluntară, faptul că avem 63% dintre primăriile de la noi din țară care au finalizat acest proces arată că acest proces de consolidare, de unire a fost și este acceptat de aleșii locali de la noi din țară,. (…) Prin aceste decizii (…) aleșii locali ne-au arătat nouă încă o dată, și mie personal, o lecție de maturitate politică. Și eu sper foarte mult ca noi, în Guvern și Parlament, să ținem cont de acest exemplu”, a declarat Buzu.