
CEC a respins contestația PAS împotriva candidatei Partidului Nostru, Nina Cereteu
În cadrul ședinței de astăzi, Comisia Electorală Centrală (CEC) a examinat și respins contestația depusă de către Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” împotriva Partidului Politic „Partidul Nostru” și a candidatei la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea formațiunii, Nina Cereteu, în care se invocă utilizarea resurselor administrative.
Comisia a constatat lipsa elementelor de utilizare a resurselor administrative invocate de contestatar în corelare cu reglementările normative aferente lansării unor proiecte de infrastructură, precum și elemente de nesuspendare din funcția deținută. Totodată, Comisia a atenționat candidata Nina Cereteu să respecte și să se conformeze prevederilor legislației electorale, astfel încât discursurile purtate referitor la realizările manageriale să fie explicit de diferențiate între realizările personale și cele administrative, ca un rezultat al activității comune a administrației publice.
În aceeași ședință, CEC a modificat trei hotărâri cu privire la cererile de înregistrare a candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Blocului Electoral „ALTERNATIVA”, Blocului Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei”, Partidului Politic MIȘCAREA RESPECT MOLDOVA, care au solicitat modificări în listele de candidați.