Cei mai buni angajatori, premiați de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă2Foto© realitatea.md

Cei mai buni angajatori, premiați de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

, 4 știri, 10 vizualizări

Treisprezece companii au fost premiate pentru angajarea unui număr mare de șomeri. Unele întreprinderi au oferit locuri de muncă la peste 250 de oameni, altele au angajat tineri și persoane aflate în situații vulnerabile. Astfel, companiile au fost remarcate pentru integrarea profesională a sute de persoane, a anunțat Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, la evenimentul de premiere, transmite IPN.

ANOFM a precizat că angajatorii au creat oportunități de muncă în diverse domenii, au organizat instruiri și stagii profesionale, au aplicat programe de subvenționare a locurilor de muncă și de susținere a inițiativelor locale.

Un criteriu important a fost angajarea persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani. Mai mulți angajatori au oferit locuri de muncă stabile pentru zeci de tineri aflați la început de carieră, oferindu-le posibilitatea de a se dezvolta profesional.