3Foto© tvn.mdDocument fals privind asigurarea medicală, distribuit în mediul online
Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) avertizează populația cu privire la apariția în mediul online a unui document fals, atribuit în mod eronat Serviciului Vamal, care pretinde că ar exista o taxă de 350 de euro pentru asigurarea medicală, solicitată la traversarea frontierei de stat.
Documentul, intitulat „Declarație vamală pentru inspecția vamală efectuată”, nu are nicio legătură cu instituțiile statului și conține informații complet inventate. CNAM subliniază că nu există nicio taxă percepută la vamă pentru asigurarea medicală, iar controlul vamal nu include verificarea sau încasarea primei de asigurare obligatorie.
Plata pentru asigurarea obligatorie de asistență medicală se efectuează exclusiv prin canalele oficiale, în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Serviciul Vamal nu colectează astfel de plăți și nu emite documente de acest tip.