
Fostul președinte al raionului Orhei, Dinu Țurcanu, avertizează oamenii să nu participe la protestele lui Șor: “Se vrea vărsare de sînge”
Într-un live pe Facebook, Țurcanu atenționează că scopul real al acestor proteste este vărsarea de sînge și îi îndeamnă pe toți cei supărați pe actuala guvernare să nu cadă în această capcană, transmite Noi.md cu referire la ziua.md.
„Urmăresc foarte atent ce se întîmplă astăzi și vreau să transmit un mesaj pentru toți care sincer vor să participe la protestele împotriva actualei guvernări. Din experiența și informațiile care ajung la mine, de dragul oamenilor cu care am făcut echipă, dar și pentru cei care sînt supărați, pe bună dreptate pe actuala guvernare, atenționez că mitingurile care se pregătesc de Ilan Șor și echipa sa se doresc a fi unele violente, provocatoare și să aibă ca urmare vărsări de sînge”, susține Dinu Țurcanu.
Potrivit lui, același lucru s-a vrut și în perioada cînd el coordona protestele, dar atunci, „fiind direct responsabil de oamenii care veneau acolo”, a interzis orice fel de violență și „slavă Domnului, nu s-a întîmplat nimic grav”.