
Grosu, după ce Plahotniuc a obținut cetățenia mexicană: Geografia mișcării acestui personaj devine mai mică
Persoana apare în sistemul Interpol în anumite momente, când traversează niște hotare, ceea ce înseamnă că geografia deplasării acestui personaj devine mai mică. Astfel a comentat președintele Parlamentului, Igor Grosu, informațiile precum că fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, ar avea și cetățenia Mexicului, transmite IPN.
„Acolo sunt mai multe detalii legate de această cetățenie sau încercarea de a se alege cu această cetățenie. Detaliile o să le dea instituțiile de drept în momentul în care o să considere”, a precizat șeful legislativului pentru presă.
Igor Grosu a declarat că justiția trebuie să-și facă treaba. „Nu o să mă dau acum în premoniții când și cât de repede, dar eu zic să-i lăsăm pe colegii noștri să-și facă treaba, pentru că sunt câteva exemple că s-au aprins beculețele”, a mai spus Igor Grosu.