Igor Grosu se va adresa participanților la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei
Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, va participa la Conferința Europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei. Reuniunea va avea loc în perioada 28-29 septembrie, la Dublin.
Summitul european va reuni președinți de parlament din 46 de țări membre ale Consiliului Europei, reprezentanți ai țărilor cu statut de partener sau observator, șefi ai mai multor adunări parlamentare. Temele care urmează a fi abordate vizează consecințele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și rolul parlamentelor naționale în reconstrucția Ucrainei; provocările la adresa democrației reprezentative în vremuri instabile; egalitatea și diversitatea în reprezentarea publică – participarea tinerilor, femeilor și grupurilor etnice și sociale ca membri ai parlamentului.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va avea o adresare în cadrul summitului, la panelul de discuții referitor la consecințele agresiunii ruse împotriva Ucrainei.