Liceul „Ion Creangă” din Fălești va fi transformat într-o școală model4Foto© realitatea.md

Liceul „Ion Creangă” din Fălești va fi transformat într-o școală model

, 5 știri, 2 vizualizări

În această instituție studiază 584 de elevi, inclusiv 11 cu cerințe educaționale speciale. Suma investițiilor din partea Guvernului Poloniei este de peste un milion de dolari. De asemenea, aceasta beneficiază de finanțare și din partea UE în mărime de 190.000 de dolari.

„Resursele vor fi folosite pentru reparații capitale, renovarea laboratoarelor de fizică, chimie și biologie, dotarea cabinetului de matematică, modernizarea bibliotecii. Totodată, va fi construit un etaj adițional, care va găzdui spații educaționale și administrative necesare pentru buna desfășurare a procesului educațional. Vor fi amenajate și zone de relaxare pentru elevi și profesori, iar sălile de clasă vor fi echipate cu tehnologii moderne, inclusiv pentru integrarea elevilor cu dizabilități”, transmite Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

Potrivit ministrului educației, Dan Perciun, transformarea liceului într-o școală model face parte dintr-un efort mai amplu al MEC de a moderniza instituțiile de învățământ din țară.