
Mai mulți profesori din țara noastră ar participa la instruiri organizate de „Evrazia” în Rusia
Ministrul Educației, Dan Perciun, avertizează că mai multe cadre didactice din Republica Moldova ar participa, în ultima perioadă, la instruiri organizate în Federația Rusă de către organizația „Evrazia” – entitate sancționată de Uniunea Europeană pentru implicarea în acțiuni de destabilizare a țării.
„Sistemul educațional este coloana vertebrală a oricărui stat. Dacă se încovoaie coloana, nu rămâne nimic din țară”, afirmă Perciun, într-o postare publică, în care subliniază că aceste deplasări reprezintă, în fapt, activități de îndoctrinare. Potrivit ministrului, în cadrul acestor instruiri sunt promovate narațiuni ale Kremlinului privind războiul din Ucraina, ideea „decadenței Occidentului” și revizionismul istoric rusesc.
„Mesaje care, prin intermediul acestor cadre didactice, ajung ulterior în școlile noastre, în mințile și sufletele viitoarei generații de cetățeni moldoveni”, subliniază Perciun, precizând că astfel de acțiuni fac parte dintr-un război hibrid împotriva Republicii Moldova.