© independent.mdMai puține cazuri de gripă și infecții virale
Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă supravegherea situației epidemiologice prin infecțiile respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național.
În perioada 16–22 februarie 2026 (săptămâna 8/2026), au fost înregistrate 4.117 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea la copii. Cifra este în descreștere cu 6% comparativ cu săptămâna precedentă.
Totodată, au fost raportate 180 de cazuri de gripă sezonieră, cu 21% mai puține decât în săptămâna anterioară. Cele mai multe îmbolnăviri au fost înregistrate în municipiul Chișinău – 144 de cazuri. Câte 5 cazuri au fost raportate în Bălți și Ialoveni, 4 în Căușeni, câte 2 în Cahul, Dondușeni, Fălești, Nisporeni, Orhei și Soroca, iar câte un caz în Anenii Noi, Briceni, Călărași, Edineț, Hâncești, Ocnița, Rezina, Strășeni, Taraclia și Telenești.