
Marine Le Pen, găsită vinovată în cazul deturnării de fonduri europene. Ea nu va putea candida la alegerile prezidențiale din 2027
Tribunalul de la Paris a condamnat-o pe lidera extremei drepte Marine Le Pen pentru deturnare de fonduri și i-a interzis să candideze pentru funcții politice timp de cinci ani, cu efect imediat, ceea ce înseamnă că nu poate candida la alegerile prezidențiale din 2027, scrie CNN.
Președinta completului, Bénédicte de Perthuis, a declarat că acțiunile lui Le Pen reprezintă „un atac grav și durabil la adresa regulilor vieții democratice în Europa, dar mai ales în Franța”.
Le Pen a părăsit sala de judecată înainte ca sentința sa să fie citită în întregime.
În prezent membră a Parlamentului francez, Le Pen a fost găsită vinovată alături de opt deputați europeni din partidul său și 12 asistenți. Aceștia au fost acuzați că au folosit banii Parlamentului European pentru a plăti personalul care lucra de fapt pentru partidul său politic, Raliul Național (RN).