Moldova va încheia cu Francia nou acord de cooperare în domeniul apărării
R. Moldova va încheia cu Franța un nou acord de cooperare în domeniul apărării. Potrivit unui comunicat emis de Parlament, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul pentru inițierea negocierilor în acest sens.
„Noul acord are scopul de a stabili și a dezvolta o cooperate avantajoasă atât pentru Franța, cât și pentru Republica Moldova. Documentul va cuprinde colaborarea în domenii precum politica și planificarea apărării, reforma forțelor armate, schimburi de experiență etc. De asemenea, în baza noului acord, autoritățile vor elabora, în fiecare an, un plan de cooperare bilaterală, care va include detalii privind acțiunile și numărul de persoane implicate în desfășurarea acestora”, se explică în comunicat.
Potrivit sursei, inițiativa a venit din partea Franței, după desfășurarea la Chișinău a celui de-la doilea summit al Comunității Politice Europene (CPE) 2023.